| Povestitorii de la Şosea - lecturi publice la MŢR |
|
Dan Lungu cu lectura la Muzeul Taranului Roman : miercuri, 18 nov., orele 19 Lecturile publice sunt, pretutindeni, forma cea mai directă de comunicare a scriitorilor cu publicul lor, unul din cele mai vii şi mai preţuite evenimente ale scenei culturale
Este evident astăzi că, dincolo de intimitatea cititului, iubitorii de literatură sau o mare parte a lor caută să-l cunoască, să-l audă, să-l simtă pe autor în relaţia cu propriul text. Discuţiile dintre scriitor şi cititorii lui, purtate de fiecare dată după lectura unui fragment de roman sau a unei povestiri, sunt deseori mai incitante, mai autentice şi mai lămuritoare decât clasicele dezbateri critice. Povestitorii de la Şosea este un proiect care îşi propune să aducă în faţa publicului MŢR, lună de lună, pe unii dintre cei mai apreciaţi scriitori români.
Vino la Clubul Ţăranului pentru a-i asculta citind şi pentru a-i întreba multe şi mărunte!]
Miercuri, 18 noiembrie, la ora 19.00, la Povestitorii de la Şosea, ne întâlnim cu scriitorii Ana Maria Sandu şi Dan Lungu.
Moderator – Marius Chivu.
Sursa: Muzeul Ţăranului Român |